S.C.O.R.

MAI SUNT DOAR CÂTEVA LOCURI PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A CORPULUI SECRETARILOR GENERALI 2023!

Pentru participarea la evenimentul anului pentru secretarii generali ai comunelor din România, Adunarea generală a Corpului Profesional, 05 – 09 iulie, Hotel Poseidon – Jupiter, mai sunt doar câteva locuri disponibile. Deja s-au înscris peste 110 secretari generali, reprezentanți ai tuturor județelor din țară. Evenimentul se subsumează cursului cu tema „Digitalizarea circuitului actelor administrative. Secretarul general al comunei – responsabil pentru implementarea Monitorului Oficial Local și garantul legalității actelor administrative. Aprofundarea prevederilor Codului administrativ”. Este de așteptat ca dezbaterile să fie unele de substanță, în contextul unei necesare clarificări a poziției CPSGCOR în ansamblul organizațiilor A.Co.R.; de asemenea, pe partea de curs, dat fiind faptul că lectorii invitați sunt profesioniști de marcă din mediul public, cu siguranță vor fi rezolvate probleme interesante. Prima zi a lucrărilor va fi transmisă live aici și pe www.faxmedia.ro. Cei care doresc să participe și încă nu s-au înscris ar trebui să o facă repede: astăzi mai sunt doar 9 locuri disponibile! Toate detaliile sunt conținute în Dispoziția președintelui CPSGCOR.


VEZI DISPOZIȚIA PREȘEDINTELUI →


COMPLETEAZĂ FIȘA DE ÎNSCRIERE →

Precizare:
CPSGCoR își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Corpul profesional roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, corpul profesional va modera comentariile, renunțând la cele pe care le consideră nepotrivite.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *