S.C.O.R.

S-a finalizat centralizarea dosarelor pentru recuperarea prejudiciilor salariale!

Comunicatul Președintelui Sindicatului SCOR:

Probabil că este una dintre cele mai mari astfel de acțiuni pe care le-a avut statul român de înfruntat după revoluție: 14.597 de reclamanți, din 900 de primării din toate județele țării, cu un prejudiciu care se cifrează la ora asta, inclusiv martie 2023, la 422.641.193 RON, adică 85.728.436 euro. În fiecare lună se vor adăuga 43,7 milioane de RON, adică 8,86 milioane de euro.

Aveți atașat Centralizatorul cu situația națională, detaliat pe Curți de Apel și pe județe.

Mâine avem formatul final de la echipa de avocați condusă de către domnul Augustin ZEGREAN, atât pe acțiunea în contencios, cât și pe excepția de neconstituționalitate care o însoțește și care va merge la Curtea Constituțională.

Mâine noapte vom umple de conținut personalizat cele 15 acțiuni, pentru fiecare Curte de Apel în parte (cu informațiile din centralizatoarele de mai jos) astfel încât miercuri să le putem depune pe toate, în format semnat electronic, online, pe e-mailul fiecărei instanțe în parte.

Miercuri și joi, fiecare din colegii noștri responsabili din cele 15 județe care găzduiesc Curțile de Apel vor depune în fizic la registratură, în completare, bibliorafturile cuprinzând miile de pagini primite în original de la dumneavoastră, astfel încât aceasta va fi cu adevărat Săptămâna Patimilor pentru Guvernul României.

Mulțumesc în mod special colegilor Ștefan SBIERA de la Iași și Ioan-Sorin HUSĂSAN, de la Oradea, ambii prim-vicepreședinți ai SN SCOR, pentru efortul depus în ultima săptămână, precum și fiecărui responsabil de județ în parte, pentru partea fiecăruia de efort în coordonarea și centralizarea acestui mare proiect.

Nu în ultimul rând, liderilor celor 925 de grupe sindicale SCOR din primăriile de la firul ierbii, fără de care nimic nu ar fi existat, le mulțumesc pentru răbdare, încredere și implicare.

Colectarea dosarelor continuă pentru membrii sau grupele SCOR care încă nu au finalizat calculul prejudiciilor, precum și pentru colegii care ni se vor alătura în perioada următoare, astfel încât o a doua acțiune va fi depusă la fiecare Curte de Apel, probabil în luna mai, în vederea conexării cu prima.

Credincioșilor catolici le doresc o seară liniștită de Paște, după cum credincioșilor ortodocși le doresc o săptămână de curățenie sufletească, urmată de binemeritate sărbători pascale luminate!

Președintele Sindicatului Național SCOR,
Dan CÂRLAN


VEZI COMUNICATUL PREȘEDINTELUI SCOR →


VEZI MESAJUL PREȘEDINTELUI ACOR →

Precizare:
CPSGCoR își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Corpul profesional roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, corpul profesional va modera comentariile, renunțând la cele pe care le consideră nepotrivite.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *