Înaintea evenimentului, în numai trei luni (martie, aprilie și mai), într-un adevărat maraton organizatoric, au fost înființate filiale județene ale CPSGCoR în 40 din cele 41 de județe ale țării (județul Harghita urmează să aibe ședința de constituire la mijlocul lunii iunie). Astăzi, Corpul profesional numără 1.572 de membri iar dacă ținem seama de faptul că sunt peste 500 de comune din totalul de 2.862 care nu au un secretar general titular, înseamnă că procentul de adeziune la Corpul profesional se apropie de 70%. Întreaga acțiune de organizare s-a desfășurat digital, pe platforma www.secretarigenerali.ro ( transmiterea adeziunilor, depunerea candidaturilor pentru funcțiile de conducere din filialele județene, adunările de constituire locale, votul pentru candidații la funcțiile de conducere, prima ședință de lucru a Consiliilor directoare și chiar votul pentru președintele, prim-vicepreședintele și cei doi secretari generali ai organizației naționale ).
Acest lucru este o premieră pentru structurile asociative ale administrației publice locale din România și arată că digitalizarea activității este, cel puțin pentru A.Co.R., mai mult decât o intenție declarativă. Reușita realizării unei activități atât de complexe doar în sistem digital a fost asigurată de căre Faxmedia Grup, prin compania sa de soft, Big Media, cea care a construit și aplicația de digitalizare a procesului decizional administrativ local e-MOL. Lucrările Adunării generale au fost transmise live iar înregistrarea acestora poate fi accesată pe platforma www.secretarigenerali.ro
Evenimentul a reunit reprezentanții secretarilor generali ai comunelor din toate județele, precum și o parte dintre președinții Filialelor Județene ale ACoR (Constanța – Mariana GÂJU, Neamț – Petrică ȘCHIOPU, Galați – Alexandru FUICĂ-HAISLER, Dâmbovița – Dorinel SOARE, Bihor – Ioan ȘORA, Caraș-Severin – Nicolae BEG, Argeș – a reprezentat Filiala vicepreședintele Nicolae-Liviu DASCĂLU, Prahova – Vasilică DIACONU, Vâlcea – Achim-Daniel BĂLUȚĂ, Gorj – Gheorghe EPURE), alături de președintele ACoR, Emil DRĂGHICI, pentru a-și arăta susținerea față de secretarii generali și față de constituirea CPSGCoR.
De asemenea, la lucrările Adunării generale ale CPSGCoR au participat invitați de la nivelul autorităților centrale: Aurelian Păduraru – secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Augusta-Cristina PLOSCĂ-BRAIC – director general adjunct Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului în cadrul MAI, Lilia MARIN – director general Direcția Generală Managementul Funcției Publice, Mircea-Viorel POPA și Alexandru-Lucian FEȘTILĂ – directori generali adjuncți Agenția Națională de Cadastru și Publicitate, care au fost deschiși pentru o colaborare cât mai eficientă și au răspuns întrebărilor celor prezenți. Discuțiile cu reprezentanții autorităților centrale s-au concentrat pe atribuțiile și responsabilitățile funcției publice de conducere de secretar general, exercitarea controlului de legalitate de către prefect, aplicarea legilor fondului funciar, comunicarea cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, dar și cu prefecții, îndrumarea acordată autorităților locale de către prefect și o serie de situații concrete privind cadastrul.
Prin vot electronic (astfel, au putut vota și membrii Corpului Elector care nu au fost prezenți fizic la adunarea generală) a fost ales președinte al CPSGCoR domnul Dan CÂRLAN, secretar general al comunei Tarcău, județul Neamț; din rândul membrilor Consiliului Director Național au fost aleși: prim-vicepreședinte, domnul Ștefan SBIERA, comuna Țigănași, județul Iași; secretari generali ai organizației naționale: domnul Ioan-Sorin HUSĂSAN, comuna Copăcel, județul Bihor și doamna Georgiana DIȚESCU, comuna Dragomirești, județul Dâmbovișa.
Pentru Corpul Profesional al Secretarilor Generali ai Comunelor din România activitatea de organizare și consolidare continuă: în perioada următoare se va publica forma finală a Regulamentului de organizare și funcționare adoptat la adunare (acesta urmează a fi aprobat la ședința Consiliului Director al A.Co.R. din perioada 4-9 iulie, potrivit Statutului A.Co.R.); de asemenea, va fi publicat documentul programatic cu privire la obiectivele organizatorice ale Corpului pentru anul în curs precum și primele teme ale dezbaterilor menite să propună modificări legislative în folosul eficientizării administrației publice locale. De astăzi înainte, secretarii generali ai comunelor din România vor acorda suportul lor profesionist primarilor la întâlnirile cu administrația centrală la care A.Co.R. participă.
Toată activitatea beneficiază de sprijinul Secretariatului General Faxmedia.
Aplicația de digitalizare a proceselor administrative prin Monitorul Oficial Local
Serviciul de Informare publică prin SMS/E-Mail, aplicația de comunicare în timp real cu cetățenii
Aplicația de digitalizare a Sistemului de Control Intern Managerial prin Organigrama Dinamică
Aplicația de digitalizare a proceselor administrative prin Monitorul Oficial Local
Serviciul de Informare publică prin SMS/E-Mail, aplicația de comunicare în timp real cu cetățenii
Aplicația de digitalizare a Sistemului de Control Intern Managerial prin Organigrama Dinamică
2 răspunsuri
Secretarii generali nu mai fac parte din autoritatea executivă ,conform prevederilor art.5 lor.,,g,,,teza 1,raportat la prev.lit.,,hh,, din OUG nr.57/2019 ,codul administrativ.Parteneritul cu secretarul general al primarului ? când acesta este un funcționar din aparatul de specialitate, cu un salariu de 3600 lei și fără indemnizație de hrana.Festivism si propaganda.
Dragă domnule, ai perfectă dreptate, mai puțin cu festivismul …că uite-așa ne-am obișnuit doar să ne clamăm nemulțumirea pe la colțuri iar când cineva chiar ia atitudine și încearcă, cu muncă, să miște ceva, gata, vine scepticul și mormăie! Da, suntem reprezentați, da, avem o organizație, da, s-a muncit enorm ca să o avem, acum rămâne să ținem vie această organizație și asta depinde numai de noi! Dacă însă doar ne postăm frustrarea…